Istoricul localităţii

 

            Unii cercetători sunt de părere că satul Iratoşu, menţionat documentar în anul 1418, ar trebui localizat în zona comunei Dorobanţi. Acesta a fost distrus de către turci de două ori în 1552 şi în 1596. Memoria colectivă plasează vechea vatră a satului la sud actualei de drenaj moderne, în locul numit „Falu-duloje".

          Toponimul Kis Iratoș care presupune, firesc, existenta pandantului Nagy Iratoș, apare pentru prima oară în 1787, când desemna un sălaş care număra doar trei case.

Între anii 1828 şi 1848, moşierul Szalbek cumpărase de Erariu întreaga suprafaţă domenială.

          Fiind considerată comună mare, aparţinătoare de comitetul Cenad, Iratoșul Mic dispune de notariat, poştă, telefoane, oficiu de stare civilă, percepţie, filială a unei cooperative de credit şi moară comunală, până în anul 1918. Suprafaţa comunei era, în anul 1900 de 3840 iugăre cadastrale, cu ceva mai mică decât cea a comunei Sânmartin.

           După trasarea frontierei romano-ungare, devenind comună mică, a aparţinut de plasa administrativă Pecica, până în anul 1949.

       Intre 1969-1989 comuna, anexata din punct de vedere administrativ la Curtici, si-a pierdut institutiile administrative.

             Dupa anul 1989 in noile contexte fosta Cooperativă Agricolă de Producție s-a trasnformat in asociatia "Agrodor", dispunând de o seră încalzită cu apă termală. Ștrandul cu apă termală a intrat in funcțiune în anul 1990.

 

 

 

Înapoi